pajiștea împestrițată de margarete îmi zâmbește vicleană
ierburi deșirate se întind spre lumina ascunsă de munți
mirosuri vizibile se eliberează de lutul din oase încleiate de timp
eu și trupul meu ne pierdem unul de altul
mă pierd în sus ascult inima unei păsări colorate
el își târâie carnea pe cărare însoțit de un foșnet straniu
ce poate fi al pădurii sau al inimii sale întărâtate
iubește-l în iarbă amestecă-l cu verde și picioare de insecte schilodite
acoperă-l cu lut
e doar un trup
îl abandonez
ploaia se scutură din cer ca o femeie ce-și scutură părul ud
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu