când

oglinda îmi răspunse nu ești cea mai frumoasă din țară
tu mă păcăleai că sunt și mă sărutai pe buze, pe gât, pe sân
soarele făcea ca toate florile să se deschidă, ca întreaga noastră grădină să înflorească
moliciunea sufletului reunit ne înalță pe amândoi peste marginile universului
fiecare fir de păr se transforma într-un șarpe și ca o meduză te învăluiam
te strângeam și formam un spațiu protector pentru tine, ca un uter
și te-ntrebam cum e să te odihnești în uterul iubitei, ce origini îți vei inventa
îți șopteam tandru că e bine să stai atât de aproape de sufletul meu, atât de cald.

acum părul a redevenit păr, iar pentru tine nu am reușit să păcălesc natura
mi-a fost uterul plin cu două suflete, unul brunet, altul blond, dar tu nu ai încăput.
ochiul meu urmărește firul leneș al fumului țigării, chiar dacă nici eu, nici tu, niciunul nu fumează. așa e clișeul. măcar urmărim amândoi un singur lucru. apoi ne iubim din nou. ai încercat să înveți oglinda să spună și altceva. și iar ne-am iubit. E atâta timp de când...