aşa.
câteodată, îmi vine să vorbesc despre mine şi tine.
soarele atunci îmi face cu ochiul şi mă pune să caut prin umbră
norocul pe care l-am pierdut demult sub cochilia unui melc defunct.
îi fac semn astrului pe obrazu-i rotund şi prea fierbinte,
iar el se înroşeşte de ruşine. ba chiar
pot să-l privesc şi în ochi ca şi cum
ar fi ai tăi. cerul se aglomerează
cu lună, soare, cu stele şi aripi tăiate de îngeri.
un copil chicoteşte şi se bălăceşte în sângele alb
ce curge din locul aripelor.
râde cu poftă de îngerii ce se târâie ţipând muţeşte
şi le promite că o minune se va întâmpla
până la urmă. eu tai, el le face să crească la loc.
îmi privesc umerii. rotunzi, acoperiţi cu urmele buzelor tale.
nu se mai vede
nicio urmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu