dă-mi

dă-mi suferințele tale să-mi hrănesc ideile.
parcă sunt mai colorate, mai vii, mai mirositoare.
iată ce bine cresc versurile poeziei dacă le-am udat cu lacrimi străine.
deja mi se întind aripile,
însă nu zbor
doar mă târăsc și îmi imaginez
că sunt titan.
lacrimile tale le voi așeza pe genele mele,
iar când voi clipi
va ploua sărat și suferind.
se va albi orașul și strada și lumina apusului,
iar păsările se vor transforma toate în pescăruși.
și atunci vom umbla cu toții pe un tărâm monocromatic ca un negativ,
alb negru
pe care doar imaginația îl va putea developa.

dă-mi mie orice... orice nu e al meu.