Odisee

Odiseea sa începea pe un fir de aţă-
Alba, pentru cei interesaţi-
Nu avea sex, nici identitate
Pur şi simplu era
Zborul său pur îl ducea peste
Mări şi ţări

Deasupra dealurilor, munţilor, câmpiilor, apelor
Galbene, maro, verzi şi albastre.
Şi călătorea pe un gând împotriva
Curenţilor de aer
Ciocnindu-se din când în când de
Pelicani, cocori, gâşte sălbatice, lebede.
Voia să vadă, să audă, să simtă
Aerul ce-l invada.
Râdea de peştii ce-l atrăgeau în adâncurile
Străvezii, de bidoanele ce odihneau în
Adâncuri de mări şi ţări.
Înconjura Everestul şi trăgea cu ochiul
În găurile vulcanilor ruşinându-se de
Atâta roşu fierbinte.
Din când în când mai trăgea pe o insulă
Pustie pe care domnea un palmier cu
Care conversa până îl lovea o nucă de cocos
Peste picior şi se supăra.
Ţinea la picioarele sale, la tălpile sale
Care-l ajutau să zboare.

Şi totuşi dupa un timp i se păru
Plictisitor. Se învârtea în cerc, în
Jurul unei axe. Şi vedea mereu aceleaşi
Culori, aceleaşi păsări, aceiaşi palmieri,
Aceiaşi vulcani.

Descoperi şi oamenii, dar de ei fugi repede.
Îşi acopereau tălpile cu cauciuc şi aveau sex.
Ei foloseau sexul la trei lucruri: urinau,
Făceau copii şi (zic ei) se iubeau. Unii îl
Foloseau fără să facă plozi. Cert e că toţi
urinau, în rest fiecare făcea ce vroia cu sexul lui.

Auzi că oamenii au dumnezei şi zbură în căutarea lor:
Pe Olimp, în templele mayaşe (se cam înspăimântă acolo),
În pietrele lui Budha, în vocea lui Allah, în peştera din Efes,
Dar,
Nu-i găsi.

Şi plecă în ceruri să-i găsească, căci oamenii
Cînd se rugau, se uitau în sus.
Căută în Univers, în gaura neagră, pe
După stele, prin alte galaxii. Obosi, căci
Universul e mare. Şi nu mai avu chef. Aşa că
Se întoarse acolo unde şi-a început Odiseea.

Adică pe un fir de aţă –
Albă, pentru cei interesaţi.