dragoste, nori și bec

ne iubeam sub un acoperiş pe care avioane desenau clişeele iubirii moderne.
cerul plutea ca un zăbăuc pierdut prin jurul planetei albastre.
parcă zic eu că făcea şi piruete.
rotocoale de nori curioşi stăteau la coadă să ne vadă.
se îngrămădeau ca la coada de la pâine fierbinte.
coborâră până la fereastra noastră, plictisiţi de atâtea aripi de înger, de atâta rai.
prea multe spirite acolo sus,
nimic material.

viaţă, dimineaţă, soare, flori, miros, accent, culoare.

nenăscuţii noştri copii căscau ochi bulbucaţi de bucurie, la vederea atâtor nori,
se îmbulzeau care mai de care să se joace cu ei
îi întrebau frenetic vrei să fii norul meu? vrei să fii norul meu?
şi îi trăgeau de bărbi

tu mă iubeai sub un acoperiş pe care nu îl vedeai.
norii erau nori, cerul cer, singur, enervant, un bec chior te deranja.

ai stins lumina.