suflete ascunse de-nvolburata lume suspină a neînţelegere
timp amnezic picurat prin pâlnia universului curge monoton prin noi
atingeri uitate în casete de sidef sparg douăsprezece lacăte
spilcuita lună îşi admiră profilul în oglinda stelelor
îmbrățișarea se uită pe sine în braţele tale
lumina albă prin pori leneș se târâie
ascult orchestra-ţi peer gynt îngână
de-a sărutului abur strănută luna încă fecioară
întorci la tine oglinda, sufletul și mâna mea
smulgi linia vieţii ca şi cum ai rupe vinele unei frunze de iederă
te aşezi pe locul ei acum mă poţi iubi oricând
luna se stinge albă în tăcerea liniştii
stăpâneşte marea tulbure din privirea-mi
doi în univers
din cosm se-aude-al lunii bocet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu